Nu pot sa nu...

...ma simt mandru. Deci, in primu rand deo vreme incoace is wikipedist. Si am in plan sa dezvolt cat mai multe articole despre Arad, oras+judet. Si bineinteles, ca in acest deziderat obiectiv am incercat sa umplu cat mai mult pagina Liceului pedagogic, pe care tot io am inceput mai demult cu o scurta descriere a inceputului. Acuma am pus lista directorilor. Si m-am gandit hai sa vedem cum arata siteu scolii, asa in batjocura ca stiam ca ii ca lemnu. Dar...m-am inselat.

Asa da! Deci, bine informat, faina structurat, si pe deasupra la istoric, e copiata exact particica aia de pe wikipedia scrisa de mine (cat de tare!!!). Veniti si va uitati http://www.tichindeal.ro/index.php

Ratiunile inimii-recenzie

Revin cu o recenzie de carte. Nu e SF, nu e clasica...e o combinatie. Este o carte care trateaza problema credintei, a existentei lui Dumnezeu, dintr-un unghi din care nu cred ca au mai fost abordate aceste probleme, si anume filosofic. Se numeste Ratiunile inimii si este scrisa de autorul crestin Clifford Goldstein. Cartea este o delectare intelectuala, mi-a placut sa o lecturez, chiar daca mi-a luat mai mult (asta pentru ca am fost eu lenes), si la final iti pare rau ca are doar o suta si ceva de pagini. Nimic nu e tras de par, totul este la linie, la punct, fiecare chestiune este pusa in discutie in cuvinte potrivite si raspunsa intr-un mod pertinent si care te pune pe ganduri. Din punct de vedere stilistic, pot spune cu mana pe inima ca rar am mai vazut o asemenea fluenta a frazelor, o armonie a argumentelor care ti se scurg inaintea ochilor facandu-te sa intelegi clar ceea ce vrea sa spuna. Nu exista niciun moment ideea ca Goldstein vrea sa-ti bage in cap anumite doctrine, sau ca vrea sa te convinga ca are dreptate. Nu. El doar ofera o alta perspectiva.

Daca tu vei aprecia ca are dreptate sau ca se inseala, asta este deja o problema a inimii tale.

Meditatie...

Pentru ca am avut parte de critici referitoare la continutul postarilor mele anterioare, fiind umplute prea mult cu elemente prozaice si neineteresante desi impachetate frumos, imi permit acum sa fac abstractie de la aceasta regula si sa scriu cum vrea lumea.

Astazi, a fost o zi frumoasa, cum nici nu ma asteptam de frumoasa. Pentru ca azi a avut loc vizita clasei mele la mine acas, la MACEA, si au vizitat castelul si gradina botanica. Unitati de masura pentru a cantari ceea ce a fost acolo...cam greu. Oricum, daca ai fi incercat, ar fi fost nevoie ca apoi sa inventezi trepte noi pentru ca se depasea limita normala. Ca sa spui ca a fost frumos e ceva, dar nu destul. Fiecare va sti cum a fost in inima lui. Dar pentru mine a fost ceva special, lucru care intr-un fel m-a marcat. A fost un timp placut, cam scurt ca interval orar, si parca mult mai scurt din punct de vedere al clipelor. Pentru ca aici am vrut sa ajung. La timp.

Nu ma voi apuca sa disec timpul, sa-l analizez filosofic, sau nu mai stiu io cum. Pentru ca nu stiu. Pentru ca nu vreau. Pentru ca nu ar trebui. E ceva la care sa te gandesti, la trecut la o amintire placuta care sa-ti smulga un zambet peste timp cand vezi ceva care sa iti aduca aminte de acel moment. Chiar daca la inceput ma gandeam sa scriu altfel, mi-am pierdut ideile. Vreau doar sa zic, ca pentru un om astfel de momente ar trebui sa fie pretuite pentru ca sunt printre putinele lucruri care conteaza cu adevarat in viata. Daca alergi dupa ceva, dupa un scop toata viata ar trebui sa te gandesti daca merita. Poate ca, vrei sa faci avere, si lupti intreaga ta viata pentru asta. Si la final, cand ajungi in varf, esti gol, esti gol pe dinauntru direct proportional cu timpul pierdut pentru a lupta pentru telul tau. Si cineva care vrea sa faca cariera, si invata pentru asta, ar trebui sa fie atent ca poate pierde contactul cu lumea inconjuratoare si astfel din nou iesi in pierdere. Sau poate, devii prea atent la lucruri mult prea abstracte, sau care nu au o legatura atat de mare cu viata si pierzi din atentie lumea, iti iei zboru in alte sfere...cand locul tau este pe pamant.

Inchei, pentru ca poate exagerez, poate o sa ma credeti prea idealist, prea cu capul in nori. Un lucru e sigur pentru mine. O sa incerc sa nu mai fac asta. Un proverb zice ca un lucru e pretuit doar dupa ce il pierzi. Eu nu vreau sa fac asta. Eu... cat mai am vreme, voi lupta sa prind cat mai multe clipe din acestea. Concluzia? : pretuiti-va prietenii, cat inca ii aveti, ca-s o comoara rara in zilele de astazi.