marți, 1 martie 2011

Voievozi romani

Istoria romanilor este saraca. Este saraca tocmai datorita celor care o administreaza. Probabil ca este o sechela a vechiului regim. Vreau sa ma refer la existenta unor, sa le zic asa, "Voievozi-fetis". Ca sa ma explic, pot sa le mai spun "Aia mari", cati supersmecheri invatati la scoala si cu siguranta singurii cu care vor ramane elevii la finalul scolii. Si se pierde foarte mult! Asadar, il avem pe Mircea cel Batran, Alexandru cel Bun (intr-o masura mai mica), Iancu de Hunedoara (intr-o masura prea mica), Vlad Tepes, Stefan cel Mare, Mihai Viteazul si in cazuri exceptionale Dimitrie Cantemir si Constantin Brancoveanu. Si atat. Va dati seama? In ultima vreme am inceput sa realizez cat de mare este galeria marilor voievozi romani, eroi care pot fi pusi oricand langa cei pe care i-am mentionat mai sus. Si totusi ei ajung sa fie considerati nota de subsol. Hai sa dam exemple.
Numaru' unu, un voievod transilvanean, Gheorghe Rakoczi II (1648-1660). Desi nu se stie a fost un domn implicat activ in politica europeana (chestii minore ca aliante cu cazacii lui Hmeltin, sau cu Carol XII al Suediei, cucereste Cracovia, se bate cu turcii, noah neimportant). Sau Stefan Bocskay (1605-1606), ce are un rol important pe plan diplomatic fiind bine cunoscut la Curtea pragheza sau militar luptand alaturi de Mihai Viteazul contra turcilor.
Moldova da cei mai multi voievozi. Petru I Musat (1375-1391) este un voievod pasnic care a fost mai cunoscut mai mult pe plan gospodaresc, si e cunoscut pentru ca l-a imprumutat pe regele Poloniei cu 3000 de ruble, o suma extrem de mare pe vremea aia. (asta da boom economic). Pe de alta parte Ioan voda cel Viteaz (1572-1574) a fost celebru prin luptele cu turcii prin prisma aliantei cu cazacii. Unul din fii lui Stefan cel Mare, Petru Rares (1527-1546) a avut si el o domnie in care a avut de tras de pe urma turcilor fiind angrenat in lupte atat militare cat si diplomatice pe intreg cuprinsul Tarilor Romane. Vasile Lupu (1634-1653), este un mare ctitor. Si s-o batut cu Matei Basarab.
In Valahia, Radu de la Afumati (1522-1529), poarta 20 de batalii contra turcilor. Matei Basarab (1632-1654) este cel care schimba limba slavona cu cea romana in toate domeniile vietii. Constantin Brancoveanu (1688-1714) e cunoscut doar pentru faptul ca i-au taiat capul turcii, fara a se mentiona politica sa de aliante cu marile imperii ale vremii pentru mentinerea independentei Tarii.
Probabil ca nu prea are sens ceea ce am scris mai sus. Nici nu vreau. V-am deschis ochii. Poate chiar cine o sa se intereseze de acesti domni si o sa incearce sa afle mai multe despre ei. V-a spus-o Io.

Un comentariu:

  1. Hai sa fim seriosi...Cei pe care ia-i mentionat mai sus nu prea apar in istoria de zi cu zi pe care o invatam noi la scoala...Si de aceea nu cred ca au vreo importanta,nu stiu de ei sa fi avut vreo batalie cu turcii(otomanii),cu tatarii sau cu polonezii cele mai amenintatoare popoare pentru romani in perioada medievala.

    RăspundețiȘtergere