La ieslea de sub brad

A venit! In sfarsit. Momentul asteptat de atat timp. Craciunul. Sincer am asteptat aceste zile inca de pe 1 decembrie, dupa cum v-ati dat seama dinainte. Motive. Pentru atmosfera. Pentru colinde. Pentru cadouri. Este perioada aceea din an, dupa cum zice cliseul, in care oamenii devin mai buni si toti zambesc mult si...vine Mos Craciun. Aceasta era principala sursa de bucurie in copilaria mea indepartata, si anume cautarea sub brad a unor cadouri care erau pentru mine elementul central al acestei sarbatori. Fie ca erau un set de camioane, sau roboti, sau carti mai tarziu, nu conta. Cadourile contau pentru copil.
Acum ca m-am maturizat (vorba vine, eu inca ma consider half-copil) si nu mai astept cadourile in aceeasi forma, si ma gandesc si la faptul ca acea atmosfera parca s-a disipat intr-un fel. Nu mai e acelasi simtamant, desi probabil vina-i de la mine. Totusi, la ce sa ma astept pentru acest Craciun si pentru cele viitoare? Adica, la final, cand voi trage concluzie cu ce raman?
Ma gandesc doar la faptul ca aceasta sarbatoare este indreptata spre un comercialism extrem, si tot ceea ce conteaza este Mos Craciun si tot ce se trage din aceasta. Dar care era scopul initial al acestei sarbatori. ''Aaa... Cadouri!''. Nu, nu. Se serba nasterea lui Iisus Hristos, venirea Sa pe Pamant pentru a ne salva. Nu as vrea sa discut acum despre data si despre faptul ca nu e chiar asa cum e. Important e faptul ca s-a pierdut adevaratul spirit al Craciunului si a fost inlocuit de un fabricat al unor companii ce ii fac pe oameni sa cheltuie bani pe cadouri (nu ca ar fi aceasta ceva rau). Rau e ca se pierde ce e mai important.
Pentru a balansa aceasta indepartare, se poate face urmatorul lucru: in momentul in care stati in fata bradului, sau alaturi de familie, pentru catva timp ganditi-va la Imparatul care S-a coborat din Cer si a trait ca si o simpla Fiinta pentru a ne salva pe noi, si pentru a ne putea duce unde este El acum. Sa fie asta un fel de cadou pentru El, un gand de multumire pentru tot ce a facut.
Zicand astea, va urez ca acest Craciun sa va faca sa va simtiti impliniti, fericiti si sa uitati pentru o vreme de toate relele din lumea aceasta, pe toti calatorii care ajung la acest blog si nu numai.

Rubrica noua-Am cu ce...

O, da! Azi incepe o rubrica pe care puteam sa o incep altadata, doar ca nu m-am gandit inainte. Am mai vizionat pe net, oameni care se laudau facand poze cartilor achizitionate. Si io de ce nu pot. De...lenes. Asa ca, astazi va arat cartile pe care le-am luat luni, in ultima zi de scoala. De la libraria Corina din Arad, am luat o carte pe care am citit-o in clasa IX, la indemnul unei profesoare, si care mi-a placut mult. E scrisa de Erasmus din Rotterdam si poarta numele de Elogiu nebuniei. Cartea cu numarul doi este Contractul social a lui JJ Rosseau. Sunt interesat pe moment de politica si regulile prin care o societate devine si se mentine democratica. Si de unde poti afla asta decat din cartile ''tatucului'' politicii.

Narnia: Leul, Mosul si copiii

Cu mult timp in urma am incercat sa scriu un post cu titlul (ce mie mi se parea chiar genial ''Alice in tara Fundatiei), in care as fi incercat sa prezint faptul ca dupa momentul in care citesti carti de o anumita incarcatura intelectuala, nu te mai poti intoarce la carti mai simplute cu aceeasi..minte. (Adica pe scurt, nu mai pui botu' asa de usor la toate chestiile prezentate de autori) Si totusi, ieri si azi mi s-or dus cateva caramizi din zidul argumentarii mele. M-am dat pe fantasy, si anume planuiam sa-i citesc pe cei doi Mari, si anume Tolkien si Lewis. Am toata Trilogia de la Adevarul (si ma laud), dar nu am gasit cu cale sa deschid Fratia. Asa ca mi-am luat de la biblioteca ''trilogia'' Narnia, adeca volumele transpuse pe marele ecran. (pfiu, era sa iasa altfel). Si am citit primul (Lion, witch, wardrobe). Prima concluzie? Imi disparea cartea din mana. Am uitat sa mentionez faptul ca volumele sunt extrem, extrem, extrem de scurte (ca Asimov in vremile bune) dar sunt foarte line. Nu trebuie multa implicare intelectuala, nu sunt chestii greu de inteles...sunt carti de copii. Dar e tare! Mi-a placut. Principala mea problema a fost ca am citit filmul. Cu alte cuvinte, pe masura ce citeam, vedeam actiunea asa cum era in film. Si din pacate, pot spune ca filmul e un pic mai complex, si sunt adaugate anumite scene care ar putea oricand intra in carte fara stres. Actiunea e alerta, te pierzi in lumea lui Lewis, si fugi alaturi de Aslan sau dardai in frigul indus de Vrajitoarea Alba.

La intrebarea e Narnia o alegorie crestina, se poate spune un DA sigur. Tradarea lui Edmund (Pevensie nr. 3), care este iertata doar prin jertfa lui Aslan, in timpul unei procesiuni sinistre in care el este umilit evoca foarte clar jertfa lui Iisus. Bineinteles, Aslan este simbolul lui Iisus, cunoscut si ca Leul din Iuda. Ah, si mare e o chestie pe care nu am inteles-o. Ce cauta Mos Craciun, in Narnia? Serios acum, inteleg faptul ca joaca rolul personajului de basm care ofera cadouri fermecate, dar...Mosu'. Asta sigur i-o spus-o Tolkien. Glumesc... Mi-a placut si sper ca si restul vor fi tot la fel de captivante.

Ascult Enescu. Am ascultat Porumbescu. Mai e nevoie sa spun mai mult? Ce poate fi adaugate langa numele acestor titani? Ascultand doar doua dintre cele mai cunoscute melodii compuse de ei (Balada si Rapsodia romana op. 2) mi se face pielea de gaina. Din fiecare nota, care pur si simplu se inalta de pe portativ, se simte putere, se simte pasiune si dragoste de arta si de tara. Se simte Romania. Asa bate inima Romaniei. Navalnic, dar in acelasi timp rational. Coleric, dar in acelasi timp calculat. Melancolic, dar cu fata indreptata spre viitor. E uimitor si nu imi pot reveni. Aceste lucrari emana ceva, ceva care lipseste acum. Nu stiu ce, dar e ceva care leaga, uneste Cerul cu Pamantul, uneste trecutul cu viitorul, ofera unui suflet alinare. Liniste, serenitate si patriotism. Sunt sigur ca aceste melodii au fost scrise avand Romania in suflet. Si de aceea, raman peste veacuri opere fundamentale ale umanitatii, nu doar a tarii noastre.

http://www.youtube.com/watch?v=8ultAzHRErE&feature=related

http://www.youtube.com/watch?v=qTqchZPPB10&feature=related

De ce ma dezamageste SF-ul?

Stiu ca e cam disonant subiectul, dar nu pot sa nu remarc asta. De ceva timp tot ma gandesc la acest fapt. Mi-am facut un top 10 al cartilor SF citite, din totalul de 50-si-ceva si remarc faptul ca din pacate cu toate ca adaug opere citite, niciuna nu imi ofera aceeasi placere precum cele doua serii geniale pe care le pretuiesc si anume Fundatia si Dune. Restul e...altceva.

As putea sa le iau pe fiecare pe rand si sa le comentez, dar nu o s-o fac, pentru ca mi-ar lua mult timp si nu ma simt in stare sa efectuez o asemenea operatiune. Totusi, pot sa iau de exemplu cartile care sunt luate drept etalon, opere fundamentale ale acestui gen. Ca expectii remarc ''Ender's game'' si Vorbitor in numele mortilor , doua carti extrem de bune ale lui Orson Scott Card, care reusesc sa ajunga la nivelul unor lecturi placute. Pe langa aceste doua carti, Infanteria stelara a lui Heinlein este foarte reusita.

Sa incepem. Zeii americani (am facut o recenzie)-carte buna, dar care nu m-a prins asa cum trebuie si a avut personaje care puteau muri fara sa imi pese. Ghidul autostopistului galactic-bascalie la maxim, o carte draguta si nu am ce-i baga de vina. Cartile lui Philip K. Dick-confuze, filosofice si totusi citibile. Caderea lui Hyperion-well, ce as mai putea spune si nu am spus. Ah, da. Cu toate ca l-am facut una cu pamantul trebuie sa ii acord lui Simmons premiul pentru o imaginatie debordanta (fluvii ce curg pe mai multe planete, nave-arbori, Shrike, covoare zburatoare etc). Umbra tortionarului-o lectura recenta, interesanta, detalii si descrierea Citadelei foarte bune. Solaris-prea tanar pentru cartea asta. Poarta-Nuuuuuuu!!! Sfarsitul copilariei-scurta, si finalul e neasteptat.

Astea-s doar cateva dintre operele fundamentale ale SF-ului pe care le-am citit de-a lungul timpului. Nu pot spune ca toate au fost carti slabe, dar si cele care au fost apreciate de mine, au o lipsa ceva care Asimov si Frank Herbert au adaugat atunci cand au copt placintele lor. Sincer nu stiu ce au facut. Probabil au pus multa ciocolata asa cum imi place mie.

Echilibru

Amu-s cateva zile de cand am postat un colind cantat de catre soprana norvegiana Sissel, o melodie de origine englezeasca (or facut si aia ceva bun), si ma gandeam ca probabil o sa se gandeasca cineva ca eu sunt nenationalist si nepatriot si ca sustin doar pe "aia de afara". Asa ca...o sa pun si un colind romanesc. Acum nu stiu care, o sa va dati seama. Tre' sa il aleg.

Ce-i asa greu?

Eu fac parte din grupul de persoane care au idei putine dar fixe. Printre astea se afla si cea referitoare la nume. In special cele romanesti. Am sustinut de mai multe ori ca limba romana in general si denumirile romanesti sunt ciudate si hilare. Nu intru in detalii am mai scris un post despre asta. Acum am alta problema. Pe langa faptul ca unii au unele nume impronuntabile (din mai multe motive), se pare ca altii au tendinta sa greseasca unele nume care sunt imposibil de inteles gresit. Si aici ma refer la mine. Daca si numele meu e greu de redactat pe o foaie, atunci nu stiu ce sa zic. Pana acum recunosc, nimeni nu s-a atins de "titlul nobiliar", si ma bucur ca Sturza a ramas Sturza. Daaaaaaaaar....se pare ca se poarta o lupta impotriva prenumelor mele. Nu stiu de unde ideea ca Iuliu Cezar s-ar scrie de fapt Iuliu-Cezar. Serios. Nici in buletin nu-s asa. Si evident, in cartea in care apare un studiu de-al meu (long story, poate scriu ceva mai tarziu) apar asa. Si pe langa asta, vineri am fost la un concurs de istorie, si pe diploma de participare scria cu litere de-o schioapa Iuliu Caesar. Wow! Stiti, imi aduce aminte de faza aia geniala din "Asterix et Obelix: mission Cleopatre" in care Caesar (originalul) dicta secretarei si la final se semneaza: Caesar (zis ca in engleza). Se opreste secretara si il intreaba "Caesar sau Cesar?" Sta un pic pe ganduri si zice "lasa Cesar". Dar, eu nu sunt el, si vreau ca numele sa nu imi fie schimbat. Nu vreau sa am o ferma plina de miei.

Liber la colinde!

Am asteptat de mult luna decembrie. Din mai multe motive. Zapada, sarbatori, vacanta, Craciun, colinde, vacanta, etc. Pana in momentul de fata, din cele pe care le-am amintit mai sus, doar sarbatorile au inceput, chiar azi cu Mos Nicolae. Si, dupa ceasul meu consider ca pot in sfarsit sa asculte colinde (sau colinzi, fiecare cum vrea) fara sa fiu catalogat drept...nostalgic. Si vreau sa postez un colind care mie imi place in mod special, inca de pe vremea cand eram copil. Este in interpretarea sopranei norvegiene Sissel si mi se pare potrivit.

La multi ani, România!

Dupa cum v-ati dat seama, e cam tarziu dar nu pot sa nu postez nimic de ziua nationala. Este totusi ziua cea mai importanta pentru tara noastra. Este momentul in care toti romanii au hotarat ca e o enorma nevoie ca toti sa fie impreuna intr-un singur stat. Eu acum sunt ocupat cu un proiect la istorie, intr-un fel referitor tot la problema Unirii si la rolul esential al Aradului, ca si capitala temporara a Ardealului si ca for decizional pentru romanii transilvaneni. Din pacate, in ziua de astazi putini isi dau seama de importanta lui Vasile Goldis, Stefan Cicio Pop sau Ioan Suciu, printre altii fara de care ziua de astazi nu ar fi avut aceasta insemnatate. Nu mai pot sa scriu ca vreau sa termin proiect. In final, vreau sa va las sa cititi o poezie, scrisa de catre geniala Iulia Hasdeu si care se refera la ''Patria'' noastra. La multi ani, români.

Mereu ii gaseste cusururi

Cind vorbeste de a lui tara;

Cu toate-aceste neajunsuri

Ii este totdeauna draga.

O critica fara-ncetare;

Chiar sincer o compatimeste.

Totusi, ii sare in aparare,

Pentru ca pe ea o iubeste.

Mai ales cand timp indelungat

Departe de patrie si casa

Iubirea adanca s-a aflat

In inima necredincioasa.

Iar cand fiii nerecunoscatori

Ii cer iubire si mangaiere,

Le deschide bratele tuturor

Si la piept ii stringe cu putere.

De-aceea, cu orice cusururi

Ce patriei sale i le afla,

Cu orice greseli, ea de-a pururi

Ii ramane scumpa si draga.