Dar in ultima vreme am dat peste cartile unui anumit autor care nu stiu cum face ca pe langa ca scrie carti care ocupa un singur raft reuseste si sa ma faca nesigur daca sa mai iau alta carte de a sa. E vorba desigur despre Dan Simmons.
Prima carte citita (partial) de el a fost Ilium, o repovestire a Razboiului Troiei si inca vreo doua fire narative, care zice-se ca se impleteau ''armonios'' in cel de-al doilea roman. Nu am mai avut nervi sa termin a doua carte a primului roman. Din doua, nu trei motive simple:
1. Prea lung! Se lungeste extrem de mult si actiunile personajelor nu sunt asa interesante de citit
2. Personajele in sine. Recunosc sincer ca pana in momentul citirii acestei carti nu am avut nicio treaba cu personajele, chiar enervate. Dar aici doream ca toti sa crape! Nici unul nu mi se parea destul de capabile incat sa fiu legat de ele. Nu-mi pasa ce soarta urmau sa aiba desi daca era sangeroasa m-as fi bucurat.
3. Shakespeare, Proust, Keats. Da, Simmons are o pasiune pentru marii scriitori ai trecutului pe care se asigura sa ne-o bage pe gat prin discutiile celor doi moraveci si prin folosirea lui Keats ca personaj principal in Caderea lui Hyperion desi in prima carte nu apare (nu stiu n-am citit-o)
Concluzia este urmatoarea. Atunci cand am ocazia sa cumpar cartea cu o reducere de 10% de la Diverta, imi cam tremura mana cand o ridic din raft. Daca-i tot asa?
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu