''Oradea trezeste in minte vechi privelisti de lupta incunjurari indaratnice si aparari viteze, capitole de glorie din trecutul principatului ardelean si al Casei de Austria...Cand am vazut intaia oara Oradea, mi-a impus larga alee a garii, desfasurarea linistita si curata a strazilor pe care sunau aristocratic rotile trasurilor unguresti. Dupa multe pravalii imbielsugate ale evreimii, am nemerit acea piata de fala si de gala,unde se vedeau banci, biserici, palate. Una din acele banci e romaneasca, cea mai frumoasa din biserici e a bogatului episcop roman al Orazii, iar intr-acea casa veche cu doua randuri, ce se ridica la dreapta, statea episcopul Mihail Pavel...
Astazi bunul batran milostiv nu si-ar mai recunoaste locuinta de smerenie. Pe temeliile ei s-a ridicat un mare si impodobit palat, care e o podoaba a pietii si a orasului, fiindca samana cu celelalte mari cladiri noi in stilul ce se obisnuieste in Ungaria: Palatul Comunal, Teatrul, Palatul de Justitie...
Intr-un mare lux mai vechi se infatiseaza si biserica episcopala, al carii turn vargat cu linii aurite scanteie de departe. Pe dinlauntru ea se infatiseaza ca biserica mai stralucita a romanilor...
In fundul pietii de pravalii, numai si numai evreiesti, ochii ti se opresc asupra altei biserici impunatoare , cu turnul mare si trainic. I se zice inca biserica grecilor, fiindca a intemeiat-o si a intretinut-o Compania negustorilor greci...
Caci pare ca in aceasta Orade, care se lauda in toate limbile ca e mare, bate din cele mai vechi timpuri un vant de maretie; mare a fost cetatea...mare e biserica veche a catolicilor, si mai mare, cea noua cu trei turnuri, de pe strada ''mare''; mare se vede si palatul episcopului, mare parcul de care se incunjura...toate scolile sunt mari...
Si cum e de molipsitoare marimea lucrurilor, pe atata mi se pare a fi, vorbind in genere, micimea celor sufletesti. Noi avem doua scolute rivale si m-am mirat cand am descoperit intr-unul dintre invatatori, domnul Firu...in stare chiar de a scrie romaneste istoria bisericii sale. In bisericile acestea mari, abia daca vin cativa ''zilieri'' saraci dintr-o populatie romaneasca de cateva sute de suflete numa rupta si aceea in doua confesiuni. Copiii acestor oameni nici nu stiu romaneste, si invatatorul trebuie sa li predea limba lor ca o limba straina...''
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu